Asta e una din cele mai amuzante intamplari din viata mea...cel putin pentru mine.Totul a decurs in urma cu 6 ani..eram clasa a10-a.Ma certasem cu mama ca de obicei si m-am hotarat sa o fac cumva sa zambeasca...asa ca de 1 martie i-am cumparat un buchet superb de zambile(clasic,stiu) si i-am scris o scrisoare,ca sa zic asa,in care mi-am cerut scuze cum am stiut eu mai bine pentru toate durerile de cap pe care i le provocasem.Pana sa vina ea de la seriviciu eu am si plecat la Stere(iubitul meu inca de pe atunci)..cand m-am intors,am intrat in casa cu un pic de retinere in suflet.
Am intrat,si mama era in bucatarie...cu capul intre maini.Tata statea in fotoliul lui in sufragerie...l-am intrebat ce face mama.El imi raspund:"Nu stiu ce i-ai facut dar de jumatate de ora sta in bucatarie si plange"...mai trec 10 min,mama iese din bucatarie si tata foarte contrariat imi zice:"Ia sa vad si eu ce ai scris tu acolo de plange maica-ta atata"...Nu trec 10 minute,ca iese tata din bucatarie aproape innecandu-se in lacrimi,alearga catre baie unde ramane inchis alte 10 min...deja ma intrebam daca e ceva in neregula cu mine...cand i-am intrebat de ce plang,niciunul nu a vrut sa imi raspund.
In weekend a venit Iuliana,sora mea...Tata ii spune despre scrisoarea bucuclasa,Iuliana rade..."Ia sa vad ce ai scris tu?!"..Nici nu incepe bine ca si ei incep lacrimile sa-i siroiasca pe fata...In acel moment toti 3 aveau lacrimi in ochi.Tata a zis,abtinandu-se sa nu planga mai tare:"E poeta Iuliano,e poeta!"...Ehe,si uite asa am reusit sa-mi fac familia sa planga,fara intentie ce-i drept.
Continutul scrisorii,nici nu-l mai stiu...tot ce imi aduc aminte e ca le-am multumit alor mei ca exista si ca au fost alaturi de mine tot timpul.
Si daca au plans atunci din cauza unei scrisorii,vreau sa le vad pe mama si pe Iuliana cum vor reactiona dupa ce vor citi blog-ul...dar asta se va intampla mai tarziu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu