Stand pe canapeaua de culoarea piersicii,astepand ca Ina sa-mi dea un semn sa ma duc sa o astept la metrou,imi trece prin cap o scena in care tata are rolul principal.
"Sunt trasa de mana de tata,alergam parca dupa ceva.Hop si suntem in autobuz.Sunt imbracata in rochie si am sandalute in picioare.Tata ma duce undeva,dar unde?Afara e cald,foarte cald..tata poarta camasa alba cu maneca scurta si pantaloni de costum crem.Imi dau seama ca ma doare gatul,tata e parca prea sus...se pare ca sunt mica si am 4-5 ani.
Coboram din autobuz,de data asta mergem normal.Nu mai sunt nevoita sa alerg.Ajungem intr-un loc spatios si verde,un lac se zareste in mijloc.Ne intalnim cu mama.Mergem undeva impreuna.
Intram intr-un loc,tata scoate bani si ii plateste doamnei de la intrare.Apoi in fata mea se iveste o scena imensa cu sute de locuri de jur imprejur.Apare un om pe scena,il recunosc de la televizor.Isi spune Doru Octavian Dumitru...spune glume,cica.Lumea rade.Eu nu.Ai mei rad.Eu zambesc.Rochia mea din panza topita se ridica iar mama imi atrage atentia.
Lumea aplauda,ne ridicam si plecam.Tata ma intreaba daca mi-a placut.Nu mi-a placut,dar totusi il mint si ii spun ca da."
Ma intreb acum de ce din ziua respectiva m-am uitat cu placere la show-urile lui Doru Octavian Dumitru?Si cred ca am gasit raspunsul.Am petrecut o zi frumoasa alaturi de ai mei,si in mintea mea de atunci am crezut ca datorita lui.
Acum zambesc cand il vad si imi doresc sa dau timpul inapoi cu 16 ani si sa ma intorc macar pentru cateva secunde in mijlocul multimii,dar mai ales langa el:)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu