Vocea blanda,mana grea pe capul meu,incercarea de a ma binedispune,toate faceau parte din ritualul tatei atunci cand eram bolnava.Imi incalzea mancarea,ma intreba din 5 in 5 minute cum ma simt,de ce am nevoie si incerca sa ma faca fericita...reusea de multe ori.Intr-o zi l-am intrebat de ce e atat de grijuliu si de ce ii este atat de teama,nu era ca si cum eram bolnava grav.Iar el mi-a raspuns simplu:Pentru ca peste cativa ani se va intoarce roata si va trebui sa faci aceleasi lucruri pentru mine.
Acei peste cativa ani au trecut repede,prea repede si intr-adevar am facut aceleasi lucruri,am incercat sa il binedispun desi ochii lui erau fara speranta,desi vocea se pierdea ori de cate ori incerca sa-mi zica ceva.Ne-am uitat impreuna la intreaga serie de BD-uri,la diverse documentare,i-am umezit buzele cu apa,stateam cu el cat puteam...dar mi-am dat seama ca teama e din ce in ce mai puternica.Si nu a fost corect,teama lui nu s-a comparat cu a mea.Eu stateam maxim 3 zile la pat,el a stat mai mult.Suferinta mea era scurta,a lui mai lunga.Durerea pentru amandoi poate de 100 de ori mai puternica...
Roata s-a intors dar pe mine m-a si lovit...Natura si-a urmat cursul...Din pacate
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu